Ai devenit părinte.
Dar ce s-a întâmplat cu omul care erai înainte?

Poate că, după ce ai devenit mamă, ai observat că nu s-a schimbat doar programul tău. S-a schimbat felul în care te gândești la tine. La cât poți duce. La ce înseamnă să fii un părinte bun. La cât timp îți rămâne pentru tine, pentru partener, pentru muncă, pentru prieteni, pentru lucrurile care te defineau înainte.

Poate că ai început să te întrebi de ce unele lucruri care înainte veneau firesc au devenit mai greu de făcut. De ce ai mai puțină răbdare. De ce timpul pare să aparțină tuturor, mai puțin ție. De ce o parte din tine tânjește după omul care erai înainte, în timp ce o altă parte știe că nu mai poți reveni pur și simplu la acea viață.

Și poate că aceeași întrebare apare, într-o formă diferită, și pentru tată: cine sunt eu acum? Ce fel de tată vreau să fiu? Cum se schimbă relația mea cu partenera, cu munca, cu timpul meu și cu propria imagine despre mine?

Un copil apare într-o familie într-un anumit moment. Devenirea ca părinte durează mult mai mult.

Matrescența: mai mult decât a deveni mamă

În 1973, antropologa Dana Raphael a dat un nume acestei transformări: matrescența. Alăturând termenul „mater" (mamă) și sufixul „-escence" (care exprimă devenirea, ca în adolescență), ea a pus degetul pe un adevăr simplu și eliberator: maternitatea nu este doar un rol nou. Este o reconfigurare profundă a persoanei.

Corpul se schimbă. Relația cu timpul se schimbă. Relația cu partenerul se poate schimba. Prioritățile se reorganizează. Apar responsabilități noi, iar imaginea despre propria persoană trebuie să găsească o formă în care să includă toate aceste schimbări.

O femeie poate fi, în același timp, mamă, parteneră, profesionistă, fiică, prietenă și persoană cu propriile dorințe. Toate aceste identități trebuie să încapă în aceeași viață.

De aceea, matrescența poate fi înțeleasă ca o perioadă în care femeia nu învață doar cum să aibă grijă de un copil. Învață cine este ea într-o viață care s-a schimbat.

Patrescența: devenirea ca tată

Un proces asemănător poate fi observat și la bărbați. Patrescența descrie transformarea prin care trece un bărbat atunci când devine tată. Termenul urmează aceeași logică: pater, „tată", și -escence, „devenire".

Tatăl își construiește o nouă relație cu copilul, își reorganizează prioritățile și își redefinește locul în familie. În același timp, poate apărea presiunea de a susține financiar familia, de a fi prezent, de a rămâne performant la muncă și de a răspunde propriilor așteptări despre ceea ce înseamnă să fii un tată bun.

Întrebările pot fi diferite de la un om la altul, dar au aceeași rădăcină: cine sunt eu acum, ce fel de tată vreau să devin și cum păstrez ceea ce este important pentru mine în această nouă viață?

Ce părinte îmi imaginam c-o să devin

Înainte de apariția copilului, mulți oameni au o imagine despre felul în care vor fi ca părinți. Își imaginează că vor avea răbdare, că vor ști să gestioneze situațiile dificile, că vor rămâne apropiați de partener și că vor continua să aibă timp pentru lucrurile care le plac.

Apoi viața bate filmul. Nopți fragmentate. Responsabilități repetate. Boli. Programări. Muncă. Îngrijire. Discuții. Decizii. Schimbări care apar exact când credeai că ai reușit să-ți organizezi viața.

Între imaginea pe care o aveai despre tine și ceea ce trăiești poate apărea o discrepanță. Și te gândești: nu mă așteptam să fie atât de greu, parcă nu mai sunt eu, nu mai am răbdarea pe care o aveam.

Peste această diferență se poate așeza și vinovăția.

Un părinte își poate iubi copilul profund și, în același timp, poate fi epuizat de rolul pe care îl are. Poate fi recunoscător pentru familia sa și poate simți dor după viața de dinainte. Poate vrea să fie prezent și, în unele zile, să-și dorească timp în care nimeni să nu aibă nevoie de el.

Cât poate duce un părinte?

Parentalitatea presupune o investiție continuă de energie. Copilul are nevoi, familia are responsabilități, relația de cuplu are nevoie de atenție, iar viața profesională continuă să existe.

În același timp, părintele are propriile resurse: somn, timp, sprijin, autonomie, posibilitatea de a se retrage temporar din solicitări și sentimentul că poate face față rolului pe care îl are.

Cercetătoarele Isabelle Roskam și Moïra Mikolajczak au propus Modelul BR² (Balance between Risks and Resources), care privește burnoutul parental prin raportul dintre factorii de risc și resurse. Atunci când solicitările depășesc pentru o perioadă îndelungată resursele disponibile, poate apărea burnoutul parental.

Acesta se poate manifesta prin epuizare în rolul de părinte, distanțare emoțională față de copil, pierderea satisfacției legate de parentalitate și senzația că persoana care ai devenit este foarte departe de persoana care ai fost sau ai vrut să fii.

Burnoutul parental se poate construi pe fundalul acestei transformări atunci când procesul de adaptare este însoțit de o solicitare prelungită și de resurse insuficiente pentru recuperare.

Matrescența și patrescența dau un nume transformării prin care trec femeia și bărbatul atunci când devin părinți. Este o transformare care începe odată cu parentalitatea și continuă mult după nașterea copilului.

Părintele își construiește o identitate nouă, în timp ce încearcă să păstreze în viața sa ceea ce exista înainte: relația de cuplu, profesia, prieteniile, pasiunile, timpul personal și sentimentul de continuitate cu propria persoană.

Cine am devenit de când sunt părinte? Răspunsul la această întrebare poate spune multe despre felul în care arată astăzi viața unei familii.